Mutari cu Dorel

0 Comments
       Nu imi place sa casc gura prin vecini. Ba, dimpotriva, incerc sa evit orice penetrare a intimitatii mele, asa ca ma limitez la a saluta vecinii (aia care catadicsesc sa raspunda la salut) si la eventuale discutii concrete, de genul – vecine, la dumneavoastra e caldura? Nu vreau sa ma trezesc cu tot felul de bagaciosi care se plictisesc si care sa ma gaseasca fix pe mine pentru stat la o sueta la cafea, la ceai, prajiturica sau dulceata. Nu sunt genul, eu imi vad de ale mele si gata! Nu deranjez, nu vreau sa fiu deranjat. Ma saluti – iti raspund.

       Te-am salutat si nu mi-ai raspuns – te-ai lins pe bot de alt salut din partea mea. N-am nevoie, de fapt, de o apropiere cu vecinii. Lasa, ca se gasesc ei, intre ei, cei cu profilul asta! Bine, intre noi fie vorba, nu imi place sa casc gura nici in alte parti, eu imi vad de ale mele, nu ma priveste ce fac altii.

       Si, totusi, m-am trezit, recent, stand si zgaindu-ma minute intregi: se muta vecinul meu de palier. Simpatic, dealtfel, de el chiar imi pare rau ca pleaca: la locul lui, civilizat, discret, politicos. Ce faci, vecine (zic)? Uite, trebuie sa ma mut urgent, ca am gasit o oportunitate si nu vreau sa mai platesc chirie aici inca o luna. Aha, de-aia nu ai zis nimic pana acum (nu ca aveam nevoie, am completat doar de dragul discutiei).

       Ii urez bafta si intru in casa, cu sacosele de cumparaturi. Dupa vreo ora si ceva, plecam de acasa, sa iau putin aer la o terasa in oras si, pe cand incuiam, vad doi baieti in salopete care carau mobila vecinului. Bravo vecine (imi zic in gand), de ce sa te spetesti tu, cand poti sa angajezi o echipa? Dau sa plec si – buf! – se aude o bufnitura de mi-a sarit inima. Era un dulap pe care il scoteau baietii aia, pe care l-au izbit cu toata puterea de tocul usii. Parca m-a durut pe mine, asa de tare a fost bufnitura. Ma uit mai atent: dulapul avea deja o urma frumusica pe margine. Urata treaba, imi zic, dar se mai intampla, toti suntem oameni si gresim. Ma rog, incui usa, ma duc sa chem liftul, baietii intrasera sa mai aduca ceva dinautru. Ce sa vezi? Buf! Iarasi un zgomot asurzitor. Era un fotoliu. De piele.

       De data asta, au lovit doar piciorul, care era de lemn.
       Ma rog, cobor din bloc, ma intalnesc cu vecinul. Il intreb ce face, cum merge si de ce nu sta sa supravegheze baietii care cara mobila. Zice ca e nevasta-sa acolo, si ca are ea grija. Nu m-am bagat, ca sa nu creez vreo cearta in familie, dar nevasta-sa nu se vedea deloc. Zic – cine sunt baietii aia care iti cara mobila? Imi spunse ca sunt de la o firma care vinde mobila, fac si ei un ciubuc, scapa si el mai ieftin decat cu o firma de mutari.



       Dupa vreo luna, ma intalnesc cu fostul vecin. Schimbam cateva amabilitati si imi amintesc despre scena la care am asistat. Il intreb cum a decurs totul si, deodata, il vad aproape gatuit cum isi reprima furia. Mi-a spus ca i-au facut mobila sa arate ca dupa razboi, ca nu a scapat nimic neatins, ba ca i-au si spart o vitrina. De, vecine, daca il aduci pe Dorel…

       Daca nu vrei sa patesti asta, iti recomandam http://mutaremobilabucuresti.com/mutare-mobila/.



You may also like