Pasionata de design de interior?

0 Comments
           Întotdeauna am fost fascinată de amenajările interioare. Mereu mi-a plăcut să îmi pun amprenta personală asupra încăperii mele, sau chiar asupra întregului meu apartament; de altfel, eu sunt cea care, atunci când facem renovări/modificări prin casă, aleg combinația potrivită de culori, aleg mobilierul, cum să le dispunem, ce alte decorațiuni mai sunt necesare, etc. Sinceră să fiu, mi-ar fi plăcut să urmez o carieră în acest domeniu, dar nu prea mă pasionează desenatul, m-am hotărât dinainte asupra altui lucru, iar acum deja sunt a XII-a și nu mă încumet să las totul baltă și să pornesc de la zero. Ar fi și ironic, mai ales că nu îmi place să desenez.

           Deoarece îmi place să cochetez și cu acest domeniu, recunosc că mă plictisesc repede și îmi place să fiu la curent cu noutățile, iar dacă e cazul să mai schimb ceva. Căutând pe net, am găsit câteva imagini amenajări interioare. Mă tot gândesc că atunci când voi avea propriul meu apartament, sau când mă voi muta la anul în București cu facultatea, cred că îmi va fi imposibil să mă abțin să nu las amprenta mea personală în locuința viitoare, chiar dacă voi găsi ceva în chirie. Până atunci, mă rezum la a mă informa, a mai căuta câte ceva despre design-ul de interior iar când va sosi timpul, voi ști ce și cum.

           Mai jos vreau să vă prezint câteva poze cu amenajări interioare. Am găsit mai multe care sunt atractive și sper că vă vor plăcea și vouă, toate de la brandul Art Deco Zone !



               Cei de la Interiors oferă servicii de proiectare, finisaje și construcții interioare, mobilier la comandă, dar și servicii de decorare. Fiecare serviciu are niște repere bine stabilite, pe care le puteți vedea pe site-ul lor. Pe mine m-a atras cel mai mult serviciul de decorare. Aceștia ne pun la dispoziție o gamă largă de produse care ajută la personalizarea spațiului, precum : perdele, draperii, șine/galerii, perne decorative, corpuri de iluminat, covoare/mochete, tablouri, obiecte ceramice/de sticlă și plante. Puteți afla mai multe de pe pagina cu servicii de design interior. Pe scurt, putem spune că se ocupă de decorarea spațiului propriu până la ultimul detaliu, iar asta e super!

Pe voi vă preocupă acest domeniu? Vă decorați singure spațiul sau ați apelat la serviciile unei firme de amenajări?


You may also like